Programul de lucru flexibil este văzut, la nivel mondial, drept cel mai căutat beneficiu pentru angajați, dorință apărută ca urmare a efectelor pe care pandemia de coronavirus a avut-o asupra vieții personale a salariaților. Un studiu scoate la iveală faptul că 75% dintre salariații chestionați se așteaptă de la angajatorii lor la un program flexibil de muncă, inclusiv cei care lucrează în ture vor să aibă posibilitatea de a-și alege programul, în loc să le fie impus. Citește articolul
Toate regulile după care se derulează un contract de muncă se regăsesc în Codul muncii, iar dacă angajatorul este obligat să știe ce drepturi și obligații are, la fel de informați ar trebui să fie și salariații. În acest articol, vrem să clarificăm diferențele între tipurile de încetări ale contractului de muncă și care sunt efectele lor. Citește articolul
Codul muncii va suferi, de sâmbătă, o nouă modificare, în condițiile în care astăzi a fost oficializată legea care majorează termenul în care pot fi formulate cererile de soluționare a unui conflict de muncă, de la 30, cât este în prezent, la 45 de zile calendaristice. Termenul de soluționare face referire la conflictele de muncă apărute ca urmare a deciziilor unilaterale ale angajatorilor. Citește articolul
Momentul în care contractul individual de muncă (CIM) încetează ca urmare a pensionării provoacă multe neclarități în rândul angajatorilor. Totuși, legislația muncii este destul de clară în această privință. Citește articolul
Cât timp perioada de probă este una dintre mențiunile regăsite în contractul individual de muncă semnat atât de salariat, cât și de angajator, toate drepturile și obligațiile prevăzute de legislația muncii sunt aplicabile ambelor părți. Citește articolul
Cei care primesc ajutor social îl pot cumula cu salariul timp de șase luni după angajare, potrivit unui comunicat de azi al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Prin această măsură, introdusă spre jumătatea lunii septembrie, autoritățile vor să-i stimuleze pe cei ce primesc ajutor social să se angajeze. Citește articolul
Când un salariat semnează un contract individual de muncă (CIM) și declară că la acel angajator are funcția de bază, de acolo va primi tichete de masă, dacă firma respectivă oferă, și asupra respectivului venit se va aplica deducerea personală, dacă salariul este până în 3.600 lei pe lună. Dacă timpul și experiența îi permite, salariatul poate avea și alte CIM-uri, indiferent că sunt cu normă întreagă sau parțială, acest lucru fiind permis de Constituție și de Codul muncii. Citește articolul
După semnarea contractului individual de muncă (CIM) de către salariat și angajator nu înseamnă că, din acel moment, lucrătorul trebuie să fie de acord cu tot ce îi spune sau propune angajatorul. Legislația muncii prevede o serie de chestiuni care pot fi impuse în mod unilateral de către angajator, dar și pe cele pe care le poate modifica doar dacă salariatul este de acord. Le reamintim pe toate în rândurile de mai jos. Citește articolul
Recrutarea unui candidat care are deja un contract individual de muncă (CIM) la alt angajator nu este cu nimic deosebită de cea a unei persoane fără job, însă, o dată intrat în rândul salariaților, există o serie de aspecte de care orice specialist de resurse umane trebuie să țină cont. De la zilele de concediu medical până la posibilitatea de a oferi sau nu tichete de masă, pe toate le-am adunat în sinteza de mai jos. Citește articolul
Conform legislației actuale, perioada de probă constituie vechime în muncă și nu există nicio diferență între salariații aflați în perioada de probă și cei care fie nu au avut o astfel de clauză contractuală, fie au depășit respectiva perioadă. Chiar dacă are dreptul de a avea concediu medical încă de la momentul angajării, există o condiție care trebuie îndeplinită de orice fel de salariat pentru a putea primi indemnizație de concediu medical (CM). Citește articolul