Firmele și profesioniștii care sunt obligați, conform legislației prevenirii spălării banilor, să raporteze tranzacțiile suspecte și tranzacțiile în numerar de la 10.000 euro în sus trebuie să folosească modele noi de documente. Documentele publicate de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) sunt valabile începând de azi. Citește articolul
Intrarea în vigoare a Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului („Legea 129”) a adus provocări multora dintre societățile care sunt clasificate drept entități raportoare și, drept urmare, trebuie să îndeplinească o serie de obligații prevăzute de această lege. Una dintre obligațiile care a generat neclarități în practică este aceea a desemnării unei persoane cu responsabilități în aplicarea Legii 129. Iată, în cele ce urmează, câteva informații care să ajute la parcurgerea pașilor practici necesari îndeplinirii acestei obligații. Citește articolul
Companiile din România trebuie să depună din nou declarația anuală cu beneficiarii reali, aceasta fiind reintrodusă luna trecută în legislație. Depunerea acesteia, însă, nu este amânată automat pentru după terminarea stării de alertă, conform unei informări recente a specialiștilor de la CMS. Cu toate acestea, Claudiu Năsui, ministrul economiei, a declarat azi că formularul ar urma să fie amânat pentru octombrie. Citește articolul
Luna mai a acestui an vine cu termene importante pentru companii și PFA-uri. Printre altele, în această lună e termenul pentru depunerea bilanțurilor pentru 2020 de către organizațiile nonguvernamentale (ONG) și firme, se introduc noi documente pentru raportarea tranzacțiilor suspecte și a celor în numerar de cel puțin 10.000 euro, dar este și termenul pentru depunerea noului model de declarație unică. Iată, concret și în detaliu, la ce aspecte trebuie să fii atent în săptămânile următoare. Citește articolul
În contextul reintroducerii obligației de a depune anual declarația privind beneficiarii reali, Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) sfătuiește firmele să evite aglomerarea ghișeelor sale. Concret, ideal este ca declarațiile să fie transmise fie online, fie prin poștă sau curier. Citește articolul
Două tipuri de situații în care Legea pentru prevenirea spălării banilor cerea raportarea la Oficiu a tranzacțiilor suspecte urmează să fie eliminate, odată cu intrarea în vigoare a unei noi legi, începând de vineri. Se elimină, de pildă, din discuție situațiile în care există unele semne de întrebare cu privire la clienți. Citește articolul
Persoanele fizice sau juridice române pot răspunde penal, începând de vineri, pentru infracţiunea de spălare de bani care este săvârşită în afara României, chiar dacă fapta nu este pedepsită în statul în care este comisă, potrivit unei legi oficializate recent. Citește articolul
Obligația de depunere a declarației privind beneficiarul real continuă să ridice o serie de semne de întrebare pentru firmele, asociațiile și fundațiile (ONG-uri) vizate, chiar dacă au trecut aproape doi ani de la introducerea acesteia. Având în vedere că, de vineri, se întorc la nivel de obligație declarațiile anuale, date la 15 zile de la aprobarea situațiilor financiare, e cazul să trecem în revistă cele mai importante aspecte privind beneficiarii reali și declararea lor. Citește articolul
Deși senatorii au vrut să respingă prin lege OUG 111/2020, adică acel act normativ ce a adus anul trecut o serie de modificări considerabile legislației din domeniul prevenirii spălării banilor, deputații au întors lucrurile și au decis, totuși, să aprobe ordonanța. Legea de aprobare a ordonanței a fost publicată în Monitorul Oficial aseară, astfel că acum există certitudinea că atât Registrul conturilor bancare, cât și restul noutăților reglementate prin OUG vor continua să se aplice. Citește articolul
Companiile din România vor trebui, până la urmă, să depună anual declarația privind beneficiarii reali, după ce în 2020 această obligație a fost eliminată înainte de a se aplica efectiv, conform unei legi apărute azi în Monitorul Oficial. În același timp, inclusiv firmele care au numai asociați persoane fizice vor trebui să depună declarația, după ce obligația fusese eliminată, de asemenea, în 2020. Citește articolul