Regulile în funcție de care se acordă liberele legale de Paște și Rusalii s-au modificat azi, prevede o lege nouă. Astfel, liberele suplimentare acordate de Paște și de Rusalii, pentru că mai multe religii le sărbătoresc la date diferite, se recuperează ulterior. Citește articolul
Mai nou, liberele plătite pot fi date părinților care au copii în vârstă de până la 12 ani, dacă cursurile școlare sunt suspendate, inclusiv pentru vacanțe, dar numai atunci când este stare de urgență. În mod normal, părinții nu primesc libere plătite în timpul vacanțelor școlare. Măsura se aplică începând cu vacanța actuală de primăvară a copiilor și va fi valabilă pentru orice vacanță viitoare pe timp de stare de urgență. Citește articolul
De astăzi, angajatorii au la dispoziție un model oficial de declarație pe propria răspundere, de care au nevoie la decontarea de la stat a banilor aferenți zilelor libere plătite acordate părinților la închiderea temporară a școlilor. Modelul declarației este cuprins într-un ordin al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), publicat astăzi în Monitorul Oficial. Citește articolul
Diferența majoră dintre procedura de obținere a banilor pentru plata șomajului tehnic în timpul stării de urgență și procedura de obținere a banilor pentru liberele acordate părinților la suspendarea cursurilor școale este că, în primul caz, banii vor veni direct de la stat, în timp ce, în al doilea caz, banii sunt plătiți de angajatori în primă fază și ulterior vor fi decontați (parțial) de la stat. Citește articolul
Dacă un părinte cere zile libere plătite ca să stea acasă cu copilul din cauza închiderii temporare a școlilor, celălalt părinte nu poate beneficia de concediu de odihnă în același timp. Noua lege care le permite părinților să nu mai meargă la serviciu dacă se suspendă cursurile școlare prevede că numai unul dintre părinți poate beneficia de zile libere plătite și că niciunul dintre cei doi părinți nu trebuie să se afle în concediu de odihnă. Citește articolul
Din pricina pandemiei de coronavirus, România, alături de alte state, a luat măsuri pentru limitarea răspândirii acestuia. Unul dintre domeniile cele mai afectate este educația, din cauza suspendării cursurilor școlare. În contextul în care cursurile sunt suspendate până după Paște, numeroși copii sunt nevoiți să rămână acasă, iar părinții pot, mai nou, să ceară de la angajator zile libere plătite pentru a avea grijă de ei. Citește articolul
Indemnizația la care au dreptul părinții salariați ce stau acasă cu copiii în această perioadă este decontată într-o anumită măsură de stat. Angajatorul plătește banii salariatului ca și cum i-ar plăti salariul, plătește la stat impozitul și contribuțiile și apoi cere de la stat valoarea netă a indemnizației. Citește articolul
Părinții pot sta acasă cu copiii dacă se suspendă cursurile și nu mai merg la școală, conform Legii nr. 19/2020, însă acest lucru nu se aplică și zilelor lucrătoare care pică în perioada vacanțelor școlare. Dacă vor să fie liberi și atunci, părinții trebuie să știe că vor fi nevoiți să găsească o altă varianta de a obține liber în perioadele respective. De exemplu, ar putea solicita concediu de odihnă. Citește articolul
Părinții pot primi zile libere plătite pe toată perioada în care cursurile sunt suspendate, iar copiii nu mai merg la școală, însă numai în anumite condiții. Prevederile sunt cuprinse într-o ordonanță de urgență apărută sâmbătă în Monitorul Oficial, care stabilește cine are dreptul la aceste zile libere și cine nu le poate solicita. Citește articolul
În această perioadă, multe firme ar putea fi nevoite să-și suspende activitatea, ceea ce le obligă la plata indemnizației de șomaj tehnic salariaților acestora, pentru a-i feri pe cei din urmă de riscul rămânerii fără un venit curent. În același timp, părinții pot obține anumite zile libere atunci când cursurile școlare sunt suspendate, având dreptul la o indemnizație specifică. În acest context, este important de punctat care sunt diferențele principale dintre cele două tipuri de indemnizații. Citește articolul