Contractele colective de muncă (CCM) care ar fi expirat pe perioada stării de alertă au fost ținute în vigoare până pe 6 iunie de Legea nr. 55/2020. Chiar dacă ele expiră abia azi, negocierile care stau la baza încheierii acestora trebuiau inițiate până în data de 26 aprilie. Totuși, lipsa începerii acestor negocieri este amendabilă și nu lipsa încheierii CCM-ului, dacă în urma negocierilor nu s-a ajuns la un acord. Citește articolul
Un contract individual de muncă care a fost încheiat pe o durată determinată poate fi prelungit după expirarea termenului inițial, însă doar în condițiile stricte din Codul muncii și dacă și salariatul, și angajatorul sunt de acord. Totuși, această prelungire trebuie să se facă în scris, nu verbal, fie printr-un act adițional, fie printr-un contract nou cu durată fixă. Citește articolul
Angajările noi, unde părțile convin pentru munca de oriunde a angajatului, reflectă în prezent modul în care angajatorii înțeleg să-și organizeze activitatea, iar nu expresia soluției la necesitatea de a distanța oamenii, așa cum s-a întâmplat până acum. Ultimii doi ani și ceva i-au învățat pe angajatorii care și-au trecut angajații în munca la domiciliu mai multe despre ce ar trebui sau nu prevăzut în contractele de telemuncă, decât ceea ce reiese, la prima vedere, din Legea telemuncii. Citește articolul
Există multe situații în care salariații care inițial erau apți medical pentru a presta anumite activități, în urma unor probleme de sănătate, primesc aviz de apt condiționat. Această evaluare medicală nu trebuie ignorată, ci este instituie o obligație pentru angajator ca munca să fie adaptată salariatului, în funcție de aptitudinile sale fizice sau psihice. Citește articolul
România are obligația de a introduce până la 1 august 2022 o serie de noutăți în Codul muncii, care sunt aduse de o directivă europeană. Guvernul are în plan un astfel de proiect de lege pentru modificarea legislației muncii pentru această aliniere la regulile europene, însă documentul va trebui să treacă de votul Parlamentului înainte de încheierea sesiunii parlamentare din această lună. Teoretic, dacă trece de avizarea interministerială și este adoptat de Guvern în zilele următoare, are șanse, după începerea procedurii de urgență în Parlament, să vadă "lumina" Monitorului Oficial până la sfârșit de iunie și, deci, să fie adoptat în timp util. Practic, este posibil ca transpunerea să se facă tot cu întârziere, la fel ca în cazul Directivei avertizorilor publici de integritate (whistleblowers). Citește articolul
Noile facilități fiscale stabilite pentru angajatorii din agricultură și industria alimentară vizează atât salariații cu normă întreagă, cât și salariații cu normă parțială, opinează specialiștii. Facilitățile, care constau în taxe salariale reduse, se aplică, la pachet cu un salariu minim brut diferențiat de 3.000 de lei, începând din iunie 2022. Citește articolul
Salariul minim brut din agricultură și industria alimentară va fi, începând cu 1 iunie, 3.000 lei, potrivit Legii 135/2022. Chiar dacă această schimbare pică într-o zi liberă de la stat, Ziua Copilului, aceasta trebuie să fie data de la care se produce majorarea. Situația este similară majorării salariului minim brut cu data de 1 ianuarie, de asemenea, zi liberă. Citește articolul
O lege nouă dă dreptul persoanelor fizice autorizate (PFA) să le fie recunoscută, în anumite condiții, activitatea desfășurată ca vechime. Totuși, această recunoaștere a vechimii nu se adună la anii de muncă pentru pensie decât dacă se achită contribuția de asigurări sociale (CAS). În plus, dacă respectivul PFA este și salariat în același timp, anii de vechime nu se vor aduna pentru a obține o pensionare mai rapidă. Situația este similară cu cea a salariaților care au mai mult de un contract de muncă, în cazul acestora pensia va fi mai mare, dar pensionare nu poate avea loc mai rapid. Citește articolul
Angajatorii vor putea majora salariul minim al lucrătorilor cu 200 lei fără ca acești bani să fie taxabili începând cu data de 1 iunie. Aceasta este o opțiune, nu și o obligație, însă dacă decid să o facă, firmele nu pot alege să mărească salariului doar unora dintre cei plătiți cu minimul brut deoarece ar fi o măsură discriminatorie. Citește articolul
O decizie unilaterală de modificare a programului de lucru a fost anulată în această primăvară de Curtea de Apel Galați, într-o speță ce a vizat un contract de muncă al unei angajate al cărui program de lucru a fost redus de la 8 la 4 ore pe zi, cu reducerea aferentă a salariului, însă fără ca atribuțiile postului să se înjumătățească. Norma de lucru a fost reîntregită, iar salariata a primit drepturile salariale aferente perioadei în care a fost redus programul. Citește articolul