În telemuncă, locațiile de unde lucrează telesalariații fac parte din categoria datelor cu caracter personal, astfel încât, în lumina modificărilor legislative de la începutul lunii curente, angajatorii pot cere aceste informații în continuare doar în baza unei justificări a interesului de prelucrare a unor asemenea date, interes ce trebuie să se dovedească a fi mult mai mare decât interesul telesalariatului de a-și păstra confidențialitatea datelor, a subliniat un specialist în dreptul muncii la conferința de HR organizată recent de avocatnet.ro. În acest sens, pe lângă instruirea de securitate și sănătate în muncă (SSM) pe care angajatorul trebuie să o facă, acesta trebuie să demareze și o analiză foarte clară în acest sens, pentru a stabili justificarea exactă a unui demers de acest fel. Astfel, ar fi posibil ca angajatorul să convină cu telesalariații ca aceștia să-și declare totuși locațiile exacte de unde lucrează. Citește articolul
Prevederea ce stabilea că indemnizația aferentă concediului pentru creșterea copilului poate fi executată silit numai dacă este vorba de recuperarea sumelor încasate necuvenit a devenit inaplicabilă aseară, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a unei decizii prin care aceasta a fost declarată neconstituțională de Curtea Constituțională a României (CCR). Astfel, de-acum, indemnizația de creștere poate fi urmărită silit pentru orice motiv. Citește articolul
Pauza de masă acordată salariaţilor nu este timp efectiv de muncă, iar dacă ea este stabilită în regulamentul intern şi este inclusă în programul de lucru zilnic nu înseamnă că acea pauză este considerată o oră suplimentară programului şi nici nu se plăteşte de către angajator, potrivit explicaţiilor făcute de un specialist în dreptul muncii în cadrul conferinței de HR organizate de avocatnet.ro săptămâna trecută. Citește articolul
Începând din 2021, cadourile date de angajatori de Ziua Copilului (1 iunie), în cuantum de până la 150 de lei, sunt netaxabile numai dacă sunt pentru copiii salariaților, conform unei legi apărute la finalul anului trecut. Până în 2020, cadourile date de Ziua Copilului erau netaxabile chiar dacă erau acordate atât salariaților, cât și copiilor acestora. Citește articolul
Un alt proces câștigat contra organului fiscal pe tema reîncadrării diurnelor primite de șoferi în transportul internațional ne aduce în fața câtorva întrebări destul de importante pentru contribuabilii care, acordând și ei diurne angajaților proprii, s-ar putea trezi cu conturile blocate, până când legiuitorul va opera o modificare la nivel oficial care să tranșeze chestiunea: cu ce greșesc firmele care acordă aceste diurne și de ce se leagă organele fiscale pentru a le reîncadra ca venituri salariale (nu e vorba doar de domeniul transporturilor) și de ce s-ar putea prevala dacă ajung în instanță față în față cu organul fiscal? Citește articolul
De când a început criza actuală generată de pandemia de coronavirus, unii angajatori au ignorat total orele suplimentare prestate de salariați în această perioadă, pentru a le compensa potrivit regulilor din legislație, a subliniat un specialist în dreptul muncii la conferința de HR organizată de avocatnet.ro săptămâna trecută. Această problemă preexistentă s-a accentuat, pe fondul pandemiei, iar angajatorii care încalcă legea pot răspunde contravențional, amenzile fiind, de anul trecut, mult mai drastice în acest sens. Pe lângă o amendă de până la 3.000 lei/salariat, angajatorul riscă atât o acțiune în instanță pentru plata orelor suplimentare, cât și formarea unei reputații proaste pe piața forței de muncă. Citește articolul
Dacă în situaţia înregistrării unui contract individual de muncă lucrurile sunt destul de simple, iar această consemnare se face la inspectoratul teritorial de muncă (ITM), în cazul unui contract colectiv de muncă, instituţia autorizată să inventarieze semnarea acestui document este diferită în funcţie de nivelul de sector de activitate sau de nivel de unitate la care se semnează. Citește articolul
În cazul salariaților care lucrează și de acasă, și de la birou (o practică întâlnită des în perioada curentă, înainte de revenirea completă la birouri), firmelor le-ar fi utilă o evidență care să arate clar perioada de telemuncă. Asta, pentru a putea justifica, în cazul unui control fiscal, suportarea pro rata a acelor cheltuieli pentru salariații lor. Citește articolul
Angajatorii care, în urma întocmirii situațiilor financiare pe anul 2020, constată că lucrurile nu au stat, anul trecut, atât de rău precum credeau pentru afacerea lor, pot decide să acorde majorări salariale retroactive, acolo unde consideră că este cazul, așa cum a subliniat un specialist în cadrul conferinței de HR organizate de avocatnet.ro săptămâna trecută. La fel se poate proceda, în anumite condiții, și cu banii pentru telemuncă. Citește articolul
Companiile care nu pontează corect orele suplimentare lucrate de salariați sau falsifică pontajul riscă, dincolo de eventuale amenzi contravenționale, să răspundă penal pentru aceste fapte, potrivit unor clarificări făcute de un specialist în cadrul conferinței de HR organizate de avocatnet.ro săptămâna trecută. La acest risc sunt expuse inclusiv persoanele din cadrul firmei care au întocmit, semnat și aprobat astfel de evidențe neconforme cu realitatea. Citește articolul