Salariații part-time se tem, cel mai probabil, că își vor pierde locul de muncă pentru că, de la 1 august 2022, pentru aceste contracte part-time angajatorii ar trebui să suporte diferența contribuțiilor până la nivelul salariului minim brut pe țară. În acest context, iată câteva recomandări în ceea ce privește eventuala încetare a contractului și contestarea măsurii: Citește articolul
Foarte mulți angajatori se pregătesc să înceteze contractele de muncă ale salariaților part-time înainte de 1 august pentru a se feri de majorarea costurilor pe care le vor avea cu astfel de angajați. Însă dacă vor să o facă prin desființarea postului, în cazul în care aceasta nu are o cauză reală și serioasă (suprataxarea acestor tipuri de contracte neîncadrându-se în aceste criterii), instanțele de judecată pot, în cazul unui conflict de muncă, să anuleze decizia de concediere, să reîncadreze pe post angajatul și să oblige firmele la plata tuturor drepturilor salariale pe care nu le-au acordat de la momentul concedierii. Citește articolul
Vestea suprataxării contractelor de muncă part-time a speriat, în egală măsură, atât angajatorii, cât și salariații, însă înainte de a lua o decizie privind renunțarea la aceste contracte, ambele părți ar trebui să verifice dacă aceste dispoziții îi afectează sau nu. Desființarea posturilor nu va sta în picioare în instanță dacă nu are la bază o cauză reală și serioasă, nici desfacerea contractului de muncă forțând consimțământul angajatului, mascarea concedierii sau încălcarea condițiilor sale de oricare fel. Citește articolul
Cererea de către salariați a unor drepturi legale, cum sunt concediile de odihnă sau medicale, de orice tip, sau zilele libere plătite pentru școala online, nu trebuie reprezinte unul dintre criteriile de departajare a unor angajați aflați pe aceleași poziții atunci când angajatorul trebuie să facă concedieri ca urmare a unei restructurări. Criteriile de selecție a angajaților vizați de concedieri trebuie să fie unele obiective și demonstrabile, în caz contrar se poate ajunge la repunerea salariatului în situația dinainte de către o instanță și chiar la plata unor daune morale de către angajator. Citește articolul
Din rațiuni economice, firmele se pot vedea în următoarea perioadă în poziția de a desființa posturi și de a face concedieri. Chiar dacă problemele economice sunt reale, procedura unei atare concedieri trebuie tratată cu maximă seriozitate. Totodată, este exclus ca angajatorul să apeleze la alte moduri de desfacere a contractului care i-ar forța mâna angajatului să plece în termenii firmei. Citește articolul
Codul muncii prevede momentul când decizia de concediere produce efecte - comunicarea ei angajatului - dar acesta nu e ușor de anticipat întotdeauna de angajator, situațiile fiind variate în practică. Iată de ce e important să analizăm acest moment și de ce să nu trimitem angajatului adeverința și extrasul din registrul evidenței salariaților în același timp cu decizia de concediere. Citește articolul
Practica angajatorului de a recurge la încheierea unor contracte de muncă succesive pentru a putea dispune de modalități mai puțin contestabile de încetare a contractului de muncă este de natură să creeze salariatului un prejudiciu moral, constând în insecuritatea raporturilor de muncă. Vorbim, mai exact, de specularea cu rea-intenție a unor prevederi legale privind perioadele de probă, iar, în speța prezentată în acest material, de încheierea a trei contracte de muncă succesive cu același angajat și terminarea raporturilor de muncă fix în perioadele de probă. Citește articolul
Concedierea unui angajat pentru că nu mai corespunde profesional sau pentru abateri disciplinare este adesea destul de complicată atunci când vorbim de angajați ce lucrează în mod obișnuit, de la birou. Cu atât mai dificile devin lucrurile pentru cei care lucrează la distanță, dacă firma nu și-a pus la punct dinainte nu doar aspectele interne ce țin de concedierile de acest fel, ci inclusiv chestiunile ce țin de prelucrarea datelor personale, de pontaje ș.a.m.d. Citește articolul
Dacă a prevăzut în documentele de muncă abaterile disciplinare pe care salariații le pot săvârși la locul de muncă, angajatorul trebuie să fie atent să aplice același tratament în mod egal tuturor lucrătorilor. În cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare severe, cum ar fi concedierea, pentru o abatere disciplinară pedepsită mai blând în cazul altor salariați, sancțiunea poate fi înlocuită de o instanță cu una mai puțin dură, iar salariatul concediat poate fi repus în drepturi. Citește articolul
Din momentul în care își anunță angajatorul, printr-o scrisoare medicală, despre faptul că este însărcinată, o salariată beneficiază de protecția conferită de legislația privind maternitatea la locul de muncă. Deși acest act normativ restrânge situațiile în care unei gravide i se poate înceta contractul individual de muncă (CIM), nu le exclude pe toate în mod absolut. Citește articolul