avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 510 soluții astăzi
Relații de muncă & Asigurări sociale

Relații de muncă & Asigurări sociale

ACCES PREMIUM

Banii pentru acoperirea costurilor cu telemunca – adaos la salariu sau beneficiu acordat unilateral

Dan Năstase în Relații de muncă & Asigurări sociale
Consilier juridic specializat în relații de muncă,
29 Decembrie 2020 | 0 | 4816 | Timp de citire: 5 min.

Sumele de până la 400 de lei acordate salariaților care își desfășoară, temporar sau permanent, activitatea în regim de telemuncă intră în categoria „alte adaosuri” atunci când sunt prevăzute în contractul de muncă, dar nu și în cazul în care ele sunt prevăzute numai în regulamentul intern. Totodată, conform Codului fiscal ele sunt încadrate în categoria „Venituri din salarii și asimilate salariilor”, nefiind cuprinse în baza lunară de calcul al contribuțiilor și nici impozabile. Avem, așa cum ne-am obișnuit deja, cel puțin două opțiuni pentru acordarea sau primirea unei compensații financiare pentru activitatea prestată în regim de telemuncă. O discuție asupra acestor opțiuni, în cele ce urmează: Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE Din 2021, salariații pot primi un nou tip de ajutor financiar netaxabil de la angajator

Alexandru Boiciuc în Relații de muncă & Asigurări sociale
Redactor-șef, avocatnet.ro
28 Decembrie 2020 | 0 | 27195 | Timp de citire: 1 min.

Din prima lună a anului 2021, salariații vor putea primi de la angajator ajutoare pentru adopție, pentru care nu se vor plăti taxe salariale la stat (impozit pe venit și contribuții la pensii și sănătate), conform unei noi legi. Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE Din 2021, banii de vacanță de la angajator pot fi taxați dacă depășesc valoarea salariului mediu pe țară

Alexandru Boiciuc în Relații de muncă & Asigurări sociale
Redactor-șef, avocatnet.ro
28 Decembrie 2020 | 1 | 12023 | Timp de citire: 2 min.

Salariații care primesc bani de la angajator pentru a se duce în vacanță sau la tratament, în timpul concediului de odihnă, vor datora pentru aceste venituri inclusiv impozit și contribuții sociale, dacă suma depășește valoarea salariului mediu brut din anul respectiv. Măsura, care este nou-introdusă în Codul fiscal, se va aplica din ianuarie 2021. Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE Modificare oficială la Codul muncii: Șomajul tehnic, acoperit din banii statului de fiecare dată când e stare de urgență sau de asediu

Alexandru Boiciuc în Relații de muncă & Asigurări sociale
Redactor-șef, avocatnet.ro
28 Decembrie 2020 | 3 | 10627 | Timp de citire: 2 min.

Subvenționarea de către stat a indemnizațiilor pentru salariații trimiși în șomaj tehnic în timpul stării de urgență sau în timpul stării de asediu a devenit o regulă general-valabilă în România printr-o lege care se aplică din 27 decembrie 2020. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Reminder De mâine, cei care angajează pescari trebuie să respecte o lege specială

avocatnet.ro în Relații de muncă & Asigurări sociale
25 Decembrie 2020 | 0 | 4279 | Timp de citire: 3 min.

Angajatorii care folosesc salariați la pescuitul maritim comercial vor trebui să respecte, începând din 26 decembrie 2020, o lege specială pentru această activitate. Actul ce stabilește condițiile de angajare, condițiile de muncă și alte chestiuni ce vor trebui respectate la încadrarea în muncă a pescarilor a fost oficializat acum o lună. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Formarea profesională: Cele mai importante aspecte pentru firme și salariați

Dragos Niculescu în Relații de muncă & Asigurări sociale
Redactor, avocatnet.ro
24 Decembrie 2020 | 0 | 3570 | Timp de citire: 9 min.

Formarea profesională ajută salariații să devină mai eficienți și performanți, dobândirea de competențe noi și adaptarea la evoluția tehnologică fiind atât în avantajul salariatului, cât și în avantajul angajatorului. Ea este, cel puțin la nivel teoretic, un drept al salariatului și o obligație a angajatorului. Iată care sunt principalele aspecte ale formării profesionale pe care le-a abordat redacția noastră în anul ce se apropie de final. Citește articolul

ACCES PREMIUM

CASMB: Care va fi procedura recomandată de decontare a concediului medical către angajatori, începând de anul viitor

Dragos Niculescu în Relații de muncă & Asigurări sociale
Redactor, avocatnet.ro
23 Decembrie 2020 | 1 | 5542 | Timp de citire: 2 min.

În actualul context epidemiologic, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB) recomandă evitarea deplasării la sediul ei și depunerea online a cererilor de recuperare a concediilor medicale de la stat. Pentru asta, instituția a făcut o serie de precizări privind înregistrarea, procesarea, validarea și decontarea sumelor privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate de către angajatori. Citește articolul

ACCES PREMIUM
Telemuncă - facilitate fiscală din ianuarie 2021

UPDATE Firmele vor putea deconta până la 400 de lei pe lună pentru telesalariați, fără a plăti impozit și contribuții sociale

Alexandru Boiciuc în Relații de muncă & Asigurări sociale
Redactor-șef, avocatnet.ro
23 Decembrie 2020 | 3 | 29393 | Timp de citire: 3 min.

O nouă facilitate fiscală pentru activitatea telesalariaților se introduce în Codul fiscal, potrivit unei legi apărute luni în Monitorul Oficial. În esență, angajatorii care dau bani telesalariaților, într-o anumită limită lunară, pentru plata utilităților și achiziția de echipamente de birou scapă de plata taxelor salariale aferente, începând din ianuarie 2021. Totodată, cheltuielile cu telemunca devin cheltuieli deductibile la calcularea impozitului pe profit, începând din 24 decembrie 2020. Citește articolul

ACCES PREMIUM
Facilitate fiscală extinsă din ianuarie 2021

UPDATE Costurile angajatorilor la testarea și vaccinarea salariaților vor fi scutite permanent de impozit și contribuții sociale

Alexandru Boiciuc în Relații de muncă & Asigurări sociale
Redactor-șef, avocatnet.ro
23 Decembrie 2020 | 0 | 9139 | Timp de citire: 2 min.

Costurile angajatorilor cu testarea epidemiologică și vaccinarea salariaților devin scutite permanent de taxele salariale, începând din ianuarie 2021, conform unei legi publicate luni în Monitorul Oficial. Recent, această facilitate s-a stabilit prin OUG numai pentru testările făcute de angajatori pentru coronavirus și numai pe timp de stare de alertă sau de urgență. Astfel, de luna viitoare, testarea, dar și vaccinarea, vor fi scutite de taxe de fiecare dată când apare o epidemie, chiar și în afara stării de alertă sau de urgență. Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE Dacă oferă mașini de serviciu, plătitorii de impozit micro și specific vor fi scutiți de taxe din ianuarie

Alexandru Boiciuc în Relații de muncă & Asigurări sociale
Redactor-șef, avocatnet.ro
22 Decembrie 2020 | 0 | 15050 | Timp de citire: 2 min.

Microîntreprinderile și companiile ce aplică impozitul specific vor fi scutite, din ianuarie 2021, de plata taxelor pentru mașinile de serviciu acordate propriilor salariați, măsura fiind inclusă într-o lege publicată aseară în Monitorul Oficial. Până acum, aceste categorii de firme aveau de achitat statului, în numele salariaților, atât impozit pe venit, cât și contribuții sociale pentru pensii și sănătate. Citește articolul