Companiile au început în primăvară procesul de conectare a caselor de marcat cu jurnal electronic (aflate în funcțiune deja) la sistemul de monitorizare al Fiscului, acesta fiind la doar câteva zile de finalizare (30 noiembrie 2021). Din moment ce există aparate aflate în zone fără acces la internet, acestea pot funcționa mai departe offline, dar numai dacă firmele anunță Fiscul prin transmiterea online a unei declarații pe propria răspundere până la finele lunii curente. Din decembrie, însă, regula se schimbă: declarația trebuie trimisă în două zile lucrătoare de la instalarea casei de marcat ce funcționează offline. Citește articolul
Ministerul Finanțelor (MF) a publicat un set de întrebări frecvente și răspunsuri specifice sistemului e-Factura, pentru a veni în sprijinul contribuabililor, în condițiile în care sistemul a devenit recent funcțional în România. Printre întrebările și răspunsurile amintite se numără modul în care firmele pot solicita autorităților asistență tehnică, linkul de unde se poate înțelege structura fișierului ce trebuie transmis, dar și modalitatea prin care se validează acest fișier, astfel încât să nu existe probleme privind corectitudinea completării lui. Citește articolul
Problemele de funcționare ale caselor de marcat cu jurnal electronic pot face necesară trimiterea lor în service, caz în care utilizatorul casei trebuie să notifice distribuitorul sau unitatea de service și să trimită aparatul defect. Mai departe, aceștia au la rândul lor alte obligații impuse de legislația fiscală. În ce măsură utilizatorul trebuie să se asigure, de pildă, că aceștia au notificat Fiscul că aparatul e defect? Citește articolul
Printre tendințele pe care specialiștii PwC România estimează că le vor vedea și în perioada următoare în controalele fiscale se numără problema sediilor fixe. Deși nu vorbim de o tendință generalizată, aceasta este de interes din cauza sumelor suplimentare considerabile ce pot fi stabilite în urma unui control al inspectorilor Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Citește articolul
Având în vedere că din legislație nu reiese clar dacă firmele care devin mari contribuabili de la 1 ianuarie 2022 trebuie să aibă (sau nu) pregătit dosarul prețurilor de transfer până la termenul legal pentru declararea anuală a impozitului pe profit (adică până pe 25 iunie), am întrebat niște specialiști cum ar trebui procedat mai exact. Recomandarea acestora este aceea ca firmele vizate să întocmească totuși dosarul prețurilor de transfer până la 25 iunie 2022. Citește articolul
Un ghid cu sfaturi și indicii pe care firmele și profesioniștii le pot urma în activitatea lor curentă, pentru a identifica cu precizie riscurile de spălare a banilor, a fost pus la dispoziție de către Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB). Citește articolul
În cazul firmelor care aleg să deducă TVA-ul aferent unor facturi emise în urmă cu peste 3 ani, acestea au obligația de a notifica, în acest sens, Fiscul și de a înscrie suma respectivă în decontul de TVA, potrivit specialiștilor. De asemenea, firmele aflate într-o astfel de situație trebuie să fie pregătite și pentru o eventuală inspecție fiscală. În plus, situația specială a furnizorilor cu codul de TVA anulat, care aleg să se reînregistreze în scopuri de TVA, ar putea fi supusă, în egală măsură, obligației de notificare a Fiscului privind dreptul de deducere după mai bine de 3 ani. Citește articolul
Ministerul Finanțelor (MF) are o libertate mai mare la alegerea informațiilor despre companii pe care să le publice online, conform unui ordin oficializat astăzi. Până acum, exista o listă precisă de informații care pot fi publicate online, însă aceasta a fost înlocuită cu o prevedere nedetaliată - se pot extrage informații din bilanțurile depuse de firme. Citește articolul
Începând din 22 noiembrie 2021, contribuabilii pot folosi serviciul de chat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), după cum a declarat zilele trecute Mirela Călugăreanu, președintele entității. Chat-ul, care e funcțional deja, este disponibil pe site-ul ANAF și prin acesta contribuabilii pot fi ajutați să acceseze serviciile online ale agenției. Citește articolul
Unul dintre cele mai mari grupuri multinaționale din industria auto a obținut recent o soluție favorabilă, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), care a respins recursul formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Astfel, ICCJ a validat soluția instanței de fond care, într-o cauză complexă care a implicat 15 spețe și în urma administrării unui amplu probatoriu cuprinzând înscrisuri și un raport de expertiză în specialitatea fiscalitate întocmit de o comisie de trei experți, a cenzurat impunerea realizată de organele fiscale. Citește articolul