Dreptul la grevă al salariaților este asigurat prin lege salariaților pentru apărarea intereselor profesionale, economice și sociale. Dacă nu se încadrează în condițiile prescrise de lege pentru inițierea unei greve salariale, putem vorbi cel mult de o acțiune de protest spontan. Permit, totuși, actualele restricții de pandemie unor zeci sau sute de angajați să se strângă laolaltă să protesteze? Citește articolul
Fiindcă procedura prin care salariații ai căror angajatori au intrat în insolvență vor putea obține plata salariilor din Fondul special de garantare a fost simplificată de vineri, autoritățile au modificat normele metodologice aferente, printr-o hotărâre de Guvern oficializată aseară. Citește articolul
Legislaţia românească prevede că, pe lângă salariu, un angajat poate primi o serie de avantaje fiscale. Dintre acestea putem aminti deducerile personale pentru salariile mici sau dacă un abonament privat de sănătate sau o pensie facultativă, dar şi bani în plus prin tichete cadou sau de masă sau dacă lucrează prin telemuncă. Citește articolul
Vineri a fost oficializată o ordonanță de urgență prin care se simplifică procedura specială ce trebuie respectată de un angajat, pentru a-și primi banii de salariu, atunci când angajatorul intră în insolvență - noua regulă a fost transpusă și procedural în legislație chiar azi, astfel că a devenit aplicabilă. Astfel, merită prezentat ce pași trebuie urmați de salariații care pot să se afle în situația de mai sus, pentru a ști cum să acceseze mecanismul. Citește articolul
Ordonanța de urgență prin care are loc simplificarea procedurii prin care salariații al căror angajator a intrat în insolvență vor putea obține plata salariilor din Fondul special de garantare a fost oficializată vineri seară. Schimbarea vizează eliminarea unui document ce trebuie depus de salariați pentru a putea fi plătiți din acel Fond. Citește articolul
Începând de luna asta, angajatorii trebuie să folosească o nouă versiune a formularului 112, necesar în principal la declararea taxelor salariale, conform unui ordin oficializat vineri seară. Formularul a fost adaptat la noutățile legislative recente, iar sâmbătă a apărut și versiunea electronică ce poate fi depusă deja de angajatori, termenul-limită fiind joi. Citește articolul
De puțin timp, în Codul fiscal au apărut două facilități importante pentru acordarea de bani pentru educația timpurie a copiilor salariaților. Deși s-a discutat mult despre faptul că aceste sume pot fi scăzute din impozitul pe profit, trebuie subliniat că scutirea de impozit pe salariu și de contribuții pentru pensii și sănătate se aplică tuturor angajatorilor, deci inclusiv microîntreprinderilor. Citește articolul
Din cauză că declarația fiscală 112 încă nu se poate depune la Fisc pentru luna ianuarie 2021, dar și din cauza unor probleme tehnice pe care le au agențiile teritoriale de muncă, contribuabilii au dificultăți la transmiterea documentației prin care obțin bani de la stat pentru stimularea angajărilor. Citește articolul
Mai nou, salariații ce au copii înscriși într-o unitate de învățământ timpurie – creșă sau grădiniță –, cu acordul angajatorului, ce este plătitor de impozit pe profit, pot beneficia de decontarea cheltuielilor cu educația timpurie a copiilor minori în sumă de până la 1.500 lei lunar. Prezenta procedură de decontare se adresează în principal societăților plătitoare de impozit pe profit înființate conform Legii nr. 31/1990 și, în subsidiar, asociațiilor și fundațiilor plătitoare de impozit pe profit înființate conform OUG nr. 26/2000. Citește articolul
În perioade în care nevoia de forță de muncă este, cel puțin temporar, mai mare decât în mod obișnuit, angajatorii pot opta, printre altele, să atragă oameni cărora le oferă contracte de muncă pe perioadă determinată ori să lucreze cu agenți de muncă temporară. Citește articolul