Plata stimulentului de inserţie nu va mai înceta dacă părintele îndreptăţit să îl obţină nu va mai realiza venituri impozabile, aşa cum prevede, în prezent, OUG 111/2010. Potrivit unei ordonanțe oficializate joi, legislaţia se va modifica şi va permite doar suspendarea acestei plați dacă părintele nu mai primeşte venituri supuse impozitului, iar când situaţia revine la normal, plata stimulentului va fi reluată. Schimbarea nu se va aplica de acum, ci după ce modificările apărute la concediul de creștere vor fi introduse și în normele de aplicare, lucru care ar trebui să se întâmple până, cel mai târziu, în iunie. Citește articolul
Părinții care se întorc la serviciu din concediul de creștere a copilului în primele șase luni vor primi un stimulent de inserție de peste două ori mai mare decât cel primit acum, potrivit unei ordonanțe oficializate joi. Practic, stimulentul de inserție va avea două valori: una majorată (de 1.500 de lei), în cazul celor care revin la lucru până când copilul împlinește șase luni, și cea utilizată acum (650 de lei), acordată părinților care se întorc la serviciu oricând după această perioadă. Totuși, chiar dacă ordonanța a fost oficializată acum, prevederile ei se vor aplica numai după modificarea normelor metodologice privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, care ar trebui să aibă loc în cel mult două luni de acum încolo. Citește articolul
Deși nu pot face prea multe, în prezent, pentru a ajuta eforturile autorităților, angajatorii pot lua unele măsuri interne în acest sens, conform specialiștilor. În orice caz, fiecare angajator trebuie să fie atent atunci când decide să sprijine direct sau indirect vaccinarea anticoronavirus, dacă nu vrea să riște să aibă probleme ulterior. Citește articolul
Mecanismul Kurzarbeit, cu decontările de la stat pentru cei afectați de pandemie și care reduc, în starea de alertă, timpul de muncă pentru angajați, rămâne anul acesta unul dintre principalele tipuri de ajutor acordate de Guvern firmelor. Azi au intrat în vigoare alte modificări, chestiuni care vizează inclusiv procentul până la care se poate reduce timpul de muncă al salariaților. Citește articolul
Ori de câte ori se instituie starea de urgență sau cea de asediu, angajatorii pot cere subvenționarea de către stat a indemnizațiilor salariaților trimiși în șomaj tehnic - opțiune introdusă de câteva luni în Codul muncii. Acum, printr-un ordin oficializat marți, a fost stabilit modelul documentelor necesare acoperirii șomajului tehnic din banii statului, pentru a reflecta modificările apărute spre sfârșitul anului trecut. Citește articolul
De vineri, în situaţiile în care cursurile şcolilor sau grădiniţelor sunt suspendate sau limitate, părinţii singuri nu vor mai avea nevoie de declaraţia celuilalt părinte în cazul în care solicită angajatorului zile libere plătite pentru supravegherea copiilor până în 12 ani, iar salariaţii din sistemul sanitar, de apărare naţională, ordine publică sau securitate naţională vor putea să opteze între a primi zile libere sau o majorare salarială de 75%. Acestea sunt doar câteva dintre modificările pe care le aduce o lege publicată marți în Monitorul Oficial condițiilor de acordare a liberelor plătite pentru părinți în cazul suspendării cursurilor școlare. Citește articolul
Senatul a respins marți propunerea legislativă prin care salariul minim brut ar fi ajuns până la 60% din valoarea câştigului salarial mediu brut, până la sfârşitul anului 2024, printr-o creştere etapizată care ar fi trebuit să debuteze la începutul lui 2022. Citește articolul
Modificarea mecanismului Kurzarbeit îi afectează și pe care l-au aplicat până acum și care urmează să-l aplice în continuare, prelungind măsura, întrucât trebuie să se raporteze noilor condiții stabilite de Legea nr. 58/2021. Ar fi fost însă util dacă existau în lege și unele reglementări privind situațiile tranzitorii. Citește articolul
Și microfirmele, și PFA-urile ar urma să poată să scadă din impozit cheltuielile cu educația timpurie, în limita a 1.500 de lei pe lună pentru fiecare copil, prevede un proiect de lege ajuns recent la Senat. Până acum câteva zile, facilitatea era valabilă doar pentru plătitorii de impozit pe profit, dar a fost suspendată temporar de Guvern din cauză că era problematică. Citește articolul
Mecanismul Kurzarbeit se modifică din nou, din 8 aprilie, în urma unei legi ce a apărut de puțină vreme în Monitor. Practic, firmelor li se dă posibilitatea să aplice o reducere și mai mare a timpului de lucru, dacă e cazul, dar odată cu asta vin la pachet și o serie de formalități suplimentare pentru firmele care aplică mecanismul. Citește articolul