Atunci când o concediere are la bază dispozițiile art. 65 din Codul muncii, iar o funcție corespunzătoare locului de muncă desființat este ocupată de mai mulți salariați, departajarea acestora se poate face numai cu respectarea procedurii de evaluare prealabilă a tuturor celor care ocupă posturi de același fel, conform criteriilor de evaluare prevăzute în cadrul contractului colectiv de muncă sau a regulamentului intern și cu respectarea procedurii interne. Citește articolul
Statul acordă în acest an aproape 60.000 de bilete de tratament balnear pentru pensionarii și salariații asigurați care au nevoie de tratament pentru diverse afecțiuni medicale de care suferă, potrivit unei hotărâri publicate recent în Monitorul Oficial. Citește articolul
Cu toate că telemunca are o reglementare în legislația noastră încă de acum aproape trei ani, Legea nr. 81/2018, dovedită extrem de utilă când, acum un an de zile, a venit un îndemn oficial, odată cu instalarea stării de urgență, la trimiterea angajaților să lucreze de acasă, acolo unde e posibil, legea are în continuare anumite lipsuri pe cel puțin două aspecte importante ale acestei munci: pe partea de sănătate și securitate în muncă (SSM) și pe cea de prelucrare a datelor și de securitate a informațiilor cu care operează angajații. Citește articolul
Companiile care vor să recruteze salariați buni sau care vor să-și fidelizeze salariații-cheie actuali au posibilitatea de a folosi beneficii de tip stock option plan, au explicat la un webinar recent specialiștii de la KPMG România. Dincolo de avantajele fiscale, aceste beneficii pot ajuta o companie să crească pe termen lung. Citește articolul
Clauzele prin care angajatul primește o sumă de bani (bonus de fidelitate/stabilitate) în schimbul asumării faptului că va rămâne în companie o perioadă anume de timp sunt destul de frecvente. Indiferent cum sunt ele denumite în practică, astfel de clauze nu sunt în afara Codului muncii, pentru că nu limitează dreptul de a demisiona și de a lucra în altă parte al salariatului respectiv. E bine de știut însă că sumele pe care le returnează salariații dacă nu-și respectă angajamentul asumat sunt mai mari decât cele care le-au intrat efectiv în buzunar. Iată de ce: Citește articolul
Angajații care nu foloseau voucherele de vacanță primite pentru a acoperi anumite cheltuieli legate de efectuarea concediului de odihnă în țară ar fi putut primi bani sau tichete de masă în schimbul acestora, potrivit unui proiect de lege respins definitiv marți în Parlament. Citește articolul
Scriam zilele trecute că, la nivel european, se lucrează la un proiect de directivă ce va da salariaților dreptul de a fi inaccesibili în afara programului de lucru. Acesta va viza, practic, situațiile în care salariații sunt contactați telefonic sau prin e-mail în timpul liber. Dreptul va veni la pachet cu o obligație pentru angajatori, astfel că lucrătorii se vor putea folosi de orice încălcare pentru a cere despăgubiri. Citește articolul
Regulile în funcție de care se plătesc contribuțiile sociale pentru avantajele în bani sau în natură primite de salariați de la terți au fost ajustate recent prin OUG 13/2021. Conform Executivului, modificările -- care se aplică începând cu veniturile aferente lunii martie 2021 -- erau necesare pentru a stabili un tratament fiscal unitar. Citește articolul
Autoritățile europene lucrează la un proiect de directivă prin care angajatorii vor fi obligați să respecte un nou drept al salariaților - cel de a fi inaccesibili în afara orelor de lucru. Cu alte cuvinte, salariații nu vor trebui să răspundă la apeluri telefonice, la SMS-uri sau la e-mail-uri legate de muncă înainte sau după program. Măsura, care ar urma să se aplice în toate statele membre ale Uniunii Europene, este gândită tocmai în contextul în care criza epidemiologică a dus la creșterea numărului de salariați care lucrează de la distanță. Citește articolul
Singura dintre cele trei contribuții sociale obligatorii ce cade în responsabilitatea angajatorilor, respectiv contribuția asiguratorie de muncă (CAM), se va împărți, în 2021, altfel decât stabilește legislația fiscală din țara noastră, potrivit legii bugetului de stat pe acest an, ce a fost oficializată marți. De fapt, de la apariția CAM, împărțirea banilor din această contribuție s-a făcut după regulile stabilite de legile bugetului, nu de Codul fiscal. Citește articolul