avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1297 soluții astăzi
Acasă Subiect: salariati
Subiect: salariati
ACCES GRATUIT

UPDATE Proiectul cu vaccinarea și testarea obligatorie a angajaților, respins la Senat și merge la deputați pentru votul final

Dan Năstase în Salarizare, taxare & relația cu statul
Consilier juridic specializat în relații de muncă,
27 Octombrie 2021 | 9 | 14257 | Timp de citire: 3 min.

Proiectul de lege ce cuprinde obligația vaccinării sau testării personalului medical, atât de la stat, cât și de la privat, a fost respins astăzi de plenul Senatului, deși aseară primise raport de adoptare de la senatorii din comisiile de specialitate, care introduseseră chiar și noi categorii de angajați obligați să meargă la serviciu doar cu certificat verde (era vorba de angajații tuturor autorităților, instituțiilor publice și de interes public, regiilor autonome, precum și a companiilor ce-și desfășoară activitatea în clădiri de birouri cu mai mult de 50 de salariați simultan). Respingerea de Senat e doar un pas intermediar în parcursul legislativ, aplicarea sau nu a prevederilor urmând să fie decisă prin votul final al Camerei Deputaților. Citește articolul

ACCES PREMIUM

S-a stricat telefonul sau laptopul de serviciu: Când plătește angajatorul reparația și când salariatul

Lucia Tozaru în Relații de muncă & Asigurări sociale
Redactor, avocatnet.ro
27 Octombrie 2021 | 1 | 4537 | Timp de citire: 4 min.

Salariatul care strică, din vina sa, telefonul sau laptopul primite de la angajator pentru a putea munci în interesul firmei poate fi obligat să suporte reparațiile pentru astfel de echipamente, dar în anumite condiții. Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE Masca e obligatorie la birou chiar dacă în încăpere sunt maximum zece salariați vaccinați

Lucia Tozaru în Relații de muncă & Asigurări sociale
Redactor, avocatnet.ro
26 Octombrie 2021 | 10949 | Timp de citire: 1 min.

Excepția de la purtarea măștii la locul de muncă, dacă în biroul respectiv existau maximum 10 salariați, toți fiind vaccinați, a fost eliminată luni seară printr-un ordin comun al Ministerului Sănătății (MS) și Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Astfel, de-acum încolo, masca de protecție trebuie purtată obligatoriu la locul de muncă, indiferent dacă în birou se află doar salariați vaccinați sau trecuți prin boală. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Reminder Angajatorul nu îi poate obliga pe salariaţii care revin la locul de muncă, din carantină sau izolare, să prezinte un test negativ pentru COVID-19

Lucia Tozaru în Relații de muncă & Asigurări sociale
Redactor, avocatnet.ro
25 Octombrie 2021 | 2 | 17076 | Timp de citire: 2 min.

Condiţionarea de către angajator a revenirii la muncă a unui salariat care s-a aflat în carantină sau în izolare, ca urmare a intrării în contact direct cu un bolnav COVID-19 sau ca urmare a infectării cu virusul SARS-CoV-2, de un rezultat negativ la un test pentru depistarea coronavirusul nu are temei legal. Reprezentanţii Inspecţiei Muncii avertizează că angajatorii care procedează în acest fel o fac în afara cadrului legal şi recomandă salariaţilor să semnaleze aceste situaţii. Citește articolul

ACCES PREMIUM
Munca de oriunde

Riscurile pe care angajatorul român trebuie să le ia în considerare când permite telesalariatului să lucreze din orice colț al lumii

Lucia Tozaru în Relații de muncă & Asigurări sociale
Redactor, avocatnet.ro
22 Octombrie 2021 | 4266 | Timp de citire: 4 min.

Angajatorul român care vrea să le ofere telesalaraților săi posibilitatea de a lucra din orice colț al lumii trebuie să știe că această libertate oferită angajaților poate veni cu o serie de riscuri financiare. Asta nu înseamnă că telemunca în străinătate este un lucru rău și de nedorit, ci doar că presupune un efort de informare mai mare pentru angajator pe lângă cunoașterea legislației naționale în materie fiscală sau de muncă. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Ce reprezintă pentru salariați munca “la gri” și ce implicații are

Dragoș Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor coordonator, avocatnet.ro
22 Octombrie 2021 | 10944 | Timp de citire: 2 min.

Munca subdeclarată sau, după cum este numită în mod curent, munca “la gri” reprezintă acea situație în care, în acte, salariatul are un venit mic, dar, în realitate, primește mai mulți bani, prin metoda “salariului în plic”. În această lună, Codul muncii a fost modificat, astfel încât acum legislația incriminează, alături de munca “la negru”, și munca subdeclarată. În cazul în care acceptă munca “la gri”, salariații pierd o parte dintre beneficiile date de munca declarată, riscând inclusiv o pensie mai mică decât cea pe care ar fi primit-o dacă ar fi lucrat în condiții perfect legale. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Formularul A1: Angajatorii trebuie să fie mai atenți dacă vor să-l obțină și să evite controale ulterioare. Emiterea sa, îngreunată în ultima vreme

Alexandru Boiciuc în Resurse umane
Redactor-șef, avocatnet.ro
21 Octombrie 2021 | 4891 | Timp de citire: 2 min.

În ultima vreme, emiterea formularului A1 pentru salariații trimiși temporar la muncă în străinătate a fost îngreunată, avertizează specialiștii EY România, în contextul în care autoritățile europene au început să fie mai atente la îndeplinirea condițiilor din legislație. Astfel, dacă nu vor să riște respingerea solicitărilor sau poate chiar controale ulterioare, angajatorii trebuie să se asigure că totul este pus la punct pe partea de securitate socială. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Recompensarea sărbătorilor legale care pică în weekend cu zile în plus de odihnă: Decizia unilaterală a angajatorului este suficientă

Lucia Tozaru în Relații de muncă & Asigurări sociale
Redactor, avocatnet.ro
21 Octombrie 2021 | 8596 | Timp de citire: 2 min.

Deoarece jumătate din sărbătorile legale din acest an au picat în weekend, unii angajatori au decis să ofere salariaților zile de odihnă plătite în plus față de cele prevăzute pentru concediul anual în contractul individual de muncă. Acest bonus nu este necesar să se regăsească în documentele de muncă dintre salariați și angajator, dacă nu este o măsură permanentă, fiind suficientă o decizie unilaterală a managementului companiei. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Când te adresezi ITM-ului și când instanței, într-un conflict de muncă

Lucia Tozaru în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
21 Octombrie 2021 | 6 | 9942 | Timp de citire: 2 min.

Inspectoratul teritorial de muncă (ITM) se ocupă cu verificarea angajatorilor și cu aplicarea amenzilor în caz că descoperă nereguli, însă singura “instituție” care poate obliga, efectiv, un angajator să se achite de drepturile bănești acordate salariaților este o instanță judecătorească și asta doar dacă salariatul sau salariații care se consideră nedreptățiți încep un astfel de demers. O astfel de obligare prin hotărâre a angajatorului de a achita salariile restante sau drepturile bănești neplătite nu va apărea niciodată din oficiu. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Dacă nu se schimbă regulile actuale, părinții nu vor beneficia de libere pe perioada vacanței elevilor ce începe luni

Dragoș Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor coordonator, avocatnet.ro
21 Octombrie 2021 | 2 | 3369 | Timp de citire: 1 min.

Pentru că numărul de îmbolnăviri cu COVID-19 a tot crescut în ultima perioadă, președintele țării a anunțat aseară că, începând de luni, elevii vor intra în vacanță timp de două săptămâni. În acest context, pe perioada vacanței suplimentare, părinții nu vor putea cere, potrivit actualei legislații, zile libere pentru a sta acasă cu copiii. Citește articolul