avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 696 soluții astăzi
Acasă Subiect: controale firme 2021
Subiect: controale firme 2021
ACCES PREMIUM

UPDATE Oficial: Dacă se descoperă, în cadrul controalelor rutiere, că s-a umblat la tahograf, autoritățile imobilizează vehiculul de transport

Dragos Niculescu în Aspecte juridice
Redactor, avocatnet.ro
24 Mai 2021 | 0 | 2971 | Timp de citire: 2 min.

În cazul în care există suficiente dovezi care indică bănuieli cu privire la modificarea sistemului de înregistrare a activității mașinii, aceasta va fi dusă la un atelier autorizat, pentru teste suplimentare, și, în cazul în care se descoperă că s-a umblat la tahograf, plăcuțele de înmatriculare ale mașinii de transport vor fi reținute, potrivit unui ordin al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), publicat vineri în Monitorul Oficial, care se aplică deja. Acest ordin este menit să reflecte modificările apărute, la începutul anului, în legislația privind transporturile rutiere și are ca scop modificarea normelor metodologice privind controlul perioadelor de conducere, pauzelor şi perioadelor de odihnă ale șoferilor profesioniști, dar și modul în care sunt instalate și utilizate tahografele. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Controale ANAF: Posibilele lipsuri din gestiune, o nouă tendință în verificările fiscale la companii

Alexandru Boiciuc în Contabil și fiscal
Redactor-șef, avocatnet.ro
19 Mai 2021 | 0 | 6489 | Timp de citire: 4 min.

Din practica anilor recenți reiese că inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) se axează tot mai mult pe posibilele lipsuri din gestiunea companiilor, în cadrul controalelor. Asta pe lângă alte tendințe deja bine știute, precum tratamentul fiscal al diurnelor date de transportatori și tratamentul fiscal al tichetelor cadou. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Controale ITM: Inspectorii trebuie să accepte, la verificări, prezentarea actelor de muncă în format electronic

Alexandru Boiciuc în Resurse umane
Redactor-șef, avocatnet.ro
13 Mai 2021 | 1 | 4588 | Timp de citire: 3 min.

Atunci când vin în control la angajatori, inspectorii din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă (ITM-uri) trebuie să accepte actele de muncă cerute chiar și în format electronic, au confirmat specialiștii. Venim cu această clarificare după ce OUG 36/2021 a stabilit că toate documentele generate de încheierea, executarea și încetarea contractelor individuale de muncă pot fi semnate și electronic de către părți. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Verificarea documentară: Emiterea deciziilor de impunere de către Direcția Antifraudă este neconstituțională, sunt de părere specialiștii

Alexandru Boiciuc în Aspecte juridice
Redactor-șef, avocatnet.ro
13 Mai 2021 | 0 | 4323 | Timp de citire: 2 min.

De mai multe luni, inspectorii din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au posibilitatea de a emite decizii de impunere în urma verificării documentare (un tip de control fiscal care se desfășoară doar online). Totuși, specialiștii au atras atenția că schimbarea este neconstituțională, din moment ce această atribuție n-a fost stabilită prin lege, ci printr-un simplu ordin al Fiscului. Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE Clasificarea firmelor în funcție de risc: Regulile vor fi definitivate în 2021, spune șefa ANAF

Alexandru Boiciuc în Contabil și fiscal
Redactor-șef, avocatnet.ro
23 Aprilie 2021 | 0 | 3797 | Timp de citire: 2 min.

Deși au trecut mai bine de doi ani de când în legislație scrie că firmele și PFA-urile trebuie clasificate în funcție de riscul pe care-l prezintă, Fiscul încă n-a pus în aplicare această schimbare majoră în relația cu contribuabilii. Însă, conform declarațiilor recente ale președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), regulile urmează să fie definitivate în cursul acestui an. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Dubla impunere, o problemă constantă pentru firme în domeniul prețurilor de transfer. Ce soluții există

avocatnet.ro în Contabil și fiscal
20 Aprilie 2021 | 0 | 1706 | Timp de citire: 5 min.

Dubla impunere economică, adică situația în care aceeași tranzacție este impozitată în două state diferite prin impozitarea părților la tranzacție, este o problemă des întâlnită, în relația dintre contribuabili și Fisc, în domeniul prețurilor de transfer. Așa spun specialiștii de la Radu și Asociații, firma de avocatură asociată EY România, într-un articol remis azi redacției noastre. Există și soluții la această problemă, dar toate prezintă avantaje și dezavantaje pentru contribuabili. Citește articolul

ACCES PREMIUM
Conectarea caselor de marcat

UPDATE ANAF va verifica în timp real vânzările companiilor și le va compara cu ce se raportează apoi în declarațiile fiscale

Alexandru Boiciuc în Contabil și fiscal
Redactor-șef, avocatnet.ro
15 Aprilie 2021 | 1 | 6681 | Timp de citire: 7 min.

Odată ce casele de marcat cu jurnal electronic vor fi conectate la sistemul de monitorizare al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), autoritățile vor căpăta acces în timp real la date despre vânzările comercianților (Fiscul ne-a explicat în detaliu despre ce informații este vorba). Specialiștii spun că acest gen de acces va permite autorităților să depisteze rapid anomaliile din activitatea companiilor. Iar autoritățile spun că informațiile vor duce la scăderea controalelor și la orientarea verificărilor către cei care încearcă să ocolească regulile. Însă acesta va fi doar începutul Fiscului digitalizat. Citește articolul

ACCES PREMIUM
Obligație nouă pentru firme

Inclusiv magazinele sunt vizate de controalele autorităților pe limita legală a acizilor grași din alimente

Alexandru Boiciuc în Aspecte juridice
Redactor-șef, avocatnet.ro
2 Aprilie 2021 | 0 | 2313 | Timp de citire: 2 min.

Obligația introdusă joi pentru firme, de a vinde consumatorilor produse alimentare cu un conținut de acizi grași trans industriali de cel mult 2g la 100g de grăsime din conținut, vizează inclusiv magazinele care comercializează asemenea produse. Astfel, nu doar producătorii și restaurantele pot fi controlate, ci și orice magazin care pune la vânzare produse ce conțin acizi grași trans industriali. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Noile reguli care limitează acizii grași din alimente, în vigoare. Urmează controale la producători, comercianți și restaurante

Alexandru Boiciuc în Aspecte juridice
Redactor-șef, avocatnet.ro
1 Aprilie 2021 | 0 | 4017 | Timp de citire: 4 min.

Producătorii și comercianții de alimente, inclusiv restaurantele, sunt obligați de luna asta să respecte o limită maximă la acizii grași trans industriali prezenți în produsele alimentare. Din acest motiv, am obținut informații de la autorități despre controalele care urmează să fie făcute la firme. Unde sunt nereguli se vor putea da amenzi de până la 30.000 de lei și produsele neconforme vor trebui retrase de pe piață. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Cum se aplică amnistia fiscală în cazul datoriilor stabilite în urma inspecțiilor fiscale

Simona Voiculescu în Contabil și fiscal
Redactor-șef, avocatnet.ro
1 Aprilie 2021 | 0 | 2422 | Timp de citire: 3 min.

Recenta extindere a aplicării mecanismului amnistiei fiscale până la final de ianuarie 2022 nu a venit singură, ci însoțită de o extindere a aplicării mecanismului: sunt vizate, mai nou, și accesoriile obligațiilor principale stabilite de inspectorii Fiscului prin inspecții fiscale sau verificări ale situațiilor fiscale personale în curs la 29 martie 2021 sau începute după această dată, până la 31 ianuarie 2022. Totuși, legiuitorul, adică Guvernul, pare să mai fi scăpat și de data asta niște situații din discuție. Citește articolul