Atunci când dispune delegarea unui salariat, angajatorul are o serie de obligații legale pe care trebuie să le respecte. În cazul în care nu o face, poate risca anumite consecințe, de la contestarea unor măsuri, în instanță, de către angajat, până la sancționarea contravențională, de către autorități. Citește articolul
Creșterea salariului minim de la 1 ianuarie la 2.080 de lei presupune, în primul rând, o ușoară creștere a costului cu forța de muncă pentru cei care au angajați cu minimul pe economie. Aplicarea salariului minim diferențiat de 2.350 de lei va fi pentru unii o grijă în plus de la începutul anului viitor. Mai crește și valoarea contribuției la fondul de handicap pentru cei obligați la plata acesteia, dar și costul forței de muncă zilieră și cel cu internii. Citește articolul
Clauzele de neconcurență sunt din ce în ce mai întâlnite în contractele individuale de muncă, în ideea de a proteja angajatorul față de eventuala activitate neconcurențială, dar și de intenția salariatului de a presta muncă pentru un concurent al angajatorului. Citește articolul
Începutul de an vine cu o nouă creștere a salariului minim brut (așa cum s-a întâmplat și la începutul acestui an), de la 1.900 de lei, la 2.080 de lei, dar și cu un salariu minim brut diferențiat, aferent funcțiilor cu studii superioare: 2.350 de lei. Angajatorii trebuie să facă modificările necesare la nivel intern și să studieze cu atenție situațiile în care s-ar impune aplicarea minimul special de 2.350 de lei. Ceea ce este evident e că și taxele aplicate acestor salarii majorate vor crește. Citește articolul
Companiile ar trebui să stabilească programările pentru concediile de odihnă ale salariaților aferente anului 2019, conform legislației în vigoare. Practic, angajatorul trebuie să se consulte cu salariații și să stabilească în ce perioade vor putea aceștia să-și ia concediile de odihnă. Programările se fac până la sfârșitul anului pentru anul următor. Citește articolul
Toate principiile generale legate de câmpul muncii, de la prevenirea riscurilor profesionale, protecția sănătății și securității lucrătorilor sau eliminarea factorilor de risc, până la accidente de muncă, informare, instruirea angajaților și a reprezentanților lor, precum și direcțiile generale pentru implementarea acestor principii, sunt stabilite de Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă. Cum orice lege este perfectibilă și acest act cu regulile de securitate și sănătate în muncă (SSM) necesită, în opinia specialiștilor din domeniu, o serie de completări sau modificări. Citește articolul
Concediile de odihnă ale salariaților se iau, în mod obișnuit, în perioade prestabilite de angajator, după ce acesta se consultă cu salariații, așa cum prevede legislația muncii în vigoare. Astfel, salariații sunt obligați, de principiu, să respecte programarea stabilită de companie. În caz contrar, angajatorul poate să refuze cererile de concediu care vizează altă perioadă decât cea programată. Citește articolul
Salariul minim brut pe țară va crește de la 1 ianuarie 2019, conform unui act normativ publicat azi în Monitorul Oficial. Mai mult, salariul minim brut va fi diferențiat în funcție de studii, acesta fiind mai mare decât cel pe țară. Iată cum se vor calcula taxele datorate de angajat și angajator și care va fi salariul net începând cu prima lună a anului viitor. Citește articolul
La fel cum se întâmplă acum când este vorba de salariul minim brut pe țară, angajatorii care stabilesc o plată lunară sub nivelul salariului minim brut diferențiat vor risca amendarea. În curând, autoritățile vor stabili un salariu minim brut diferențiat pentru posturile ce necesită studii superioare și pentru cei cu o vechime minimă în muncă de 15 ani. Citește articolul
Angajatul are o serie de drepturi atunci când este nevoit să se deplaseze în alt loc, în cadrul detașării sau delegării. În esență, drepturile specifice detașării sau delegării se referă la acoperirea cheltuielilor necesare pentru schimbarea locului muncii angajatului. Asemenea cheltuieli variază de la deplasarea angajatului, în locul delegării sau detașării, la cazarea în locul respectiv sau la cheltuieli zilnice. Citește articolul