Perioada de repaus, potrivit Codului muncii, reprezintă orice perioadă care nu este timp de muncă, deci perioada în care salariatul dispune de timp liber, iar modul în care se acordă este strict reglementat. Când ne gândim la regula acordării acestui repaus în cazul celor ce lucreză cinci zile, în program normal de opt ore, ne gândim automat la repausul din zilele de sâmbătă și duminică. În practică există însă unități unde activitatea are alt specific și unde se muncește atât sâmbăta, cât și duminica, dar excepțiile sunt mai diversificate de atât. Chestiunea acordării corecte a repausului și a sporurilor pentru anumite situații când acesta nu e acordat conform regulii este mult mai complicată decât pare, la prima vedere, în Codul muncii.
Chiar dacă, în mod obiectiv, s-ar impune suplimentarea atribuțiilor unui salariat, prin adăugarea la fișa postului, ajungem invariabil la supraîncărcarea normei de muncă dacă respectivului angajat nu i se elimină, simultan și proporțional, alte atribuții. De câte ori se discută despre suplimentarea atribuțiilor sau sarcinilor, angajatorul ar trebui să caute răspuns la întrebarea dacă se modifică sau nu un act adițional pentru modificarea fișei postului. Citește articolul
Salariații cu contracte cu normă parțială vor avea de achitat, începând cu veniturile lunii august, contribuții sociale obligatorii la nivelul salariului minim brut pe țară aferent unei norme întregi, și nu raportat la numărul de ore lucrate efectiv, potrivit unei ordonanțe de Guvern, oficializate vineri. Citește articolul
Clauzele de neconcurență sau nedeturnare sunt extrem de utile pentru angajatorii care vor să-și protejeze afacerea și/sau furnizorii de eventuale deturnări sau concurență neloială din partea (foștilor) salariați. Însă, în lipsa acestora, există totuși o serie de obligații ale salariatului, prevăzute de legislația muncii, care îl pot ajuta pe angajator în legătură cu prejudiciile produse de un fost salariat care își deschide o afacere în aceeași domeniu de activitate, folosindu-se de cunoștințele pe care le-a acumulat la jobul precedent, eventual, apelând la aceeași furnizori cu care a lucrat anterior. Citește articolul
Deplasarea salariatului la locul unde a fost trimis de angajator trebuie recompensată cu timp liber corespunzător sau un spor la salariu, dacă ea are loc în zilele de repaus săptămânal, pe lângă indemnizația de delegare ce trebuie acordată în mod obligatoriu. Citește articolul
Locul și felul muncii sunt elemente esențiale ale contractului de muncă - fără ele, contractul de muncă nu este corect întocmit, mai exact. Îndeosebi în privința locului muncii, angajatorii sunt uneori tentați să apeleze la formulări mai puțin precise și să spună că munca se desfășoară „la sediu” - iată însă de ce este incomplet: Citește articolul
În orice situație, fie că vorbim de creșterea (din nou) a numărului de infectări cu COVID-19 sau nu, angajatorului îi revin obligații ce țin de sănătatea la locul de muncă. Acesta ar trebui să fie însă precaut cu implementarea unor măsuri precum cele care se impuneau sau erau recomandate până în primăvară, fără un suport legal care să-i asigure implementarea lor. Totodată, angajatorii ar trebui să aibă mereu în vedere că telemunca este o chestiune de acord. Citește articolul
La încetarea contractului individual de muncă (CIM), indiferent de modalitatea în care s-a făcut aceasta, angajatorul are obligația să îi plătească salariatului care pleacă și zilele de odihnă neluate, pe lângă drepturile salariale care i se cuvin. Important este ca, atunci când calculează indemnizația de concediu de odihnă, să ia în calcul și indemnizația de concediu medical, dacă a existat cel puțin un certificat eliberat în acest sens în ultimele trei luni înainte de încetarea CIM. Citește articolul
Angajatorii ar trebui să evite să le ceară angajaților care solicită liberul pentru autorecenzare dovezi că nu au beneficiat deja de ziua respectivă la alt angajator - pentru că nu au nicio prevedere care să le ofere această prerogativă. Citește articolul
În proiectul de ordonanță pus în dezbatere luni la Finanțe regăsim o modificare a Codului fiscal destul de familiară - taxarea la nivel de salariu minim în cazul contractelor cu normă parțială, chestiune care s-a mai aplicat până acum doi ani și ceva. Guvernul o readuce în discuție, dar nu ne spune dacă a tras concluzia că, în cei doi ani de aplicare anterioară, măsura a dus la scopul urmărit, respectiv diminuarea fenomenului muncii subdeclarate, dezavantajos și pentru angajat, dar și pentru stat. În realitate, ne spune indirect că nu a putut controla acest fenomen altfel și încearcă să o facă, din nou, printr-un mecanism de taxare care nu va duce neapărat la creșterea gradului de conformare fiscală, din contră. Citește articolul