Recent, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronunțat cu privire la obligația angajatorilor de a ține o evidență a tuturor orelor lucrate de angajați, în baza dreptului Uniunii Europene. În esență, problema a vizat orele concrete cu privire la care trebuie ținută o evidență: doar cele lucrate suplimentar sau și cele lucrate în mod obișnuit. Citește articolul
Angajatorii care încă folosesc versiuni mai vechi ale aplicației Registrului general de evidență a salariaților (supranumit Revisal) sunt obligați de Inspecția Muncii să folosească de azi doar cea mai recentă versiune, conform unui anunț al instituției. Citește articolul
Recent, au fost aduse unele modificări în ceea ce privește concediul de creștere a copiilor (CCC) printr-o lege care a intrat în vigoare din data de 6 mai, anul acesta. Prin aceste modificări se introduc noi obligații atât pentru angajator, cât și pentru salariatul aflat în CCC. Citește articolul
Cu 30 de zile înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare și a stagiului minim de cotizare, angajații pot să facă o cerere angajatorului să fie menținuți în aceeași funcție, adică să nu le înceteze de drept raportul de muncă, așa cum ar fi trebuit să se întâmple, pentru o perioadă limitată de timp. Vorbim de o prevedere nouă din Codul muncii, în vigoare de câteva zile, care vizează atât angajatele, cât și angajații. Discuția în jurul acestei noi prevederi este însă puțin mai largă de atât. Citește articolul
În lumina unei decizii din 2018 a Curții Constituționale, salariatelor din România li s-a recunoscut posibilitatea de a decide dacă, ajungând la vârsta standard de pensionare pentru femei și îndeplinind condițiile de stagiu, ies la pensie sau continuă să lucreze până aproape de vârsta standard de pensionare în cazul bărbaților (65 de ani). Apoi, legiuitorul a modificat legislația muncii astfel încât să includă această opțiune pentru salariate, legislație care mai primește iarăși niște modificări, începând de mâine. Ce trebuie să știe angajatorii pentru situațiile angajatelor care vor să continue munca dincolo de vârsta când s-ar fi putut pensiona? Citește articolul
Angajatorii din domeniul privat au posibilitatea de a da și ei liber salariaților proprii în ziua de 30 aprilie 2019, din moment ce la stat deja s-a stabilit că bugetarii vor sta acasă în ziua respectivă. Liberul suplimentar s-a dat la stat pentru a face o punte între minivacanța de Paște și Ziua Muncii. Citește articolul
În viitorul apropiat se va înființa un registru electronic pentru zilieri care va înlocui registrul fizic, potrivit unei ordonanțe de urgență publicată de curând în Monitorul Oficial. Aceasta aduce unele modificări la Legea zilierilor, printre care și acest registru electronic, menit să diminueze încălcarea legii în domeniul muncii cu ziua. Registrul va deveni operațional abia după ce va fi adoptată o metodologie pentru operarea acestuia și atunci când Inspecția Muncii va cumpăra sistemul informatic pentru acesta. Citește articolul
Primele modificări din 2019 la Clasificarea Ocupațiilor din România (COR) au fost operate de Ministerul Muncii după aproape patru luni de la trecerea în noul an. Conform unui act normativ apărut recent în Monitorul Oficial, avem noi ocupații în COR, dar și modificări la unele ocupații deja existente. Citește articolul
Costurile pe care le au angajatorii cu importul forței de muncă au crescut substanțial, în 2019, în construcții, după ce Guvernul a decis că în acest domeniu trebuie să existe cel mai ridicat prag minim salarial. Astfel, la nici măcar două luni după ce parlamentarii au scăzut costurile păstrării străinilor la muncă, guvernanții le-au crescut pentru domeniul construcțiilor, deși, ce-i drept, nu la nivelul de dinanite. Citește articolul
Sumele reprezentând indemnizații aferente concediilor medicale plătite, pe care angajatorii le-au achitat asiguraților și care se suportă din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), în baza alcătuirii unei documentații specifice, se pot recupera din bugetul FNUASS din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, în anumite condiții. Citește articolul