Salariaţii care lucrează în zilele de sărbători legale, cum este cazul zilelor de 30 noiembrie (Sfântul Andrei) şi 1 decembrie (Ziua Naţională a României), trebuie să fie compensaţi de angajatori, care altfel riscă amenzi. Citește articolul
Angajatorii vor putea să facă plăţi suplimentare pentru pensiile private obligatorii (Pilonul II) ale salariaţilor, sume pe care apoi le vor putea deduce din impozitul pe profit sau din cel micro, dacă un proiect depus de curând la Senat va deveni lege. Citește articolul
Luni a fost înregistrat la Senat un proiect de lege care ar face mai dificilă intrarea în insolvență a angajatorilor care nu achită statului taxele salariale. Practic, vorbim de un document necorelat cu Legea insolvenței, care ar permite demararea procedurii, de către Fisc, numai dacă angajatorul n-a achitat taxele salariale din anul precedent până la finalul trimestrului I din anul curent. Citește articolul
Din octombrie, angajatorii au acces la o modalitate suplimentară de soluționare a disputelor individuale cu angajații - concilierea (introdusă prin Legea nr. 213/2020). Deși intenția din spatele acestei schimbări poate fi benefică, în teorie, în practică pot apărea mai multe probleme. În acest context, scoatem în evidență principalele caracteristici ale procedurii soluționării conflictelor individuale de muncă prin conciliere, aspecte ce țin de avantajele și dezavantajele acesteia, precum și chestiuni ce țin de efectivitatea acestei proceduri - dacă și cum ușurează situația angajatorilor și a angajaților, cât este de importantă cooperarea părților, pentru implementarea cu succes a unui acord de conciliere etc. Citește articolul
Formarea profesională a salariaților pe cheltuiala angajatorului poate fi o soluție la actuala criză de forță de muncă, criză resimțită de agenți economici din toate domeniile. Cu toate acestea, mulți dintre ei ezită să investească în resursele umane de care dispun pentru că există teama, justificată, că salariații își vor căuta alt loc de muncă după ce s-au dezvoltat profesional. Practica și portalul instanțelor de judecată ne arată că, nu de puține ori, sunt angajați care părăsesc firmele după ce le-a crescut valoarea pe piața muncii prin dobândirea de (noi) calificări sau competențe profesionale. Citește articolul
Cea mai recentă modificare a Codului muncii a extins opțiunile pe care le au salariații atunci când își aleg un specialist care să-i asiste în anumite discuții cu angajatorul. Practic, un salariat poate alege să fie asistat de un avocat, de un mediator, de un expert în legislația muncii sau de un reprezentant sindical. Însă ce ar trebui să știe salariatul pentru a lua o alegere potrivită? În acest sens, avocatnet.ro a invitat câte un reprezentant al fiecărei categorii de specialiști să argumenteze de ce este el o alegere ideală pentru asistarea salariatului la discuțiile pe contractul individual de muncă sau la cercetarea disciplinară și la conciliere. Citește articolul
Angajatorii trebuie să stabilească, la final de 2020, programările pentru concediile de odihnă ale salariaților din 2021, conform legislației în vigoare. Totodată, companiile trebuie să țină cont și de faptul că zilele de concediu neluate anul acesta trebuie reportate. Citește articolul
Printre măsurile impuse de autorități în contextul epidemiologic actual se numără și decalarea programului unora dintre salariații firmelor sau instituțiilor publice cu peste 50 de angajați, măsură menită să reducă contactul direct între salariați la locul de muncă, dar și în mijloacele de transport în comun și riscul transmiterii noului coronavirus. În cazul acestor salariați, contractele individuale de muncă nu trebuie modificate, ca în cazul telemuncii, lucru subliniat și de Inspecția Muncii. Citește articolul
În condițiile apariției de noi limitări privind desfășurarea activității, din ce în ce mai mulți angajatori permit lucrul de acasă sau în regim de telemuncă. De aceea, Inspecția Muncii a publicat un ghid în care prezintă ce trebuie să facă efectiv angajatorii atunci când salariații firmei își desfășoară activitatea în regim de muncă la domiciliu, de telemuncă sau când aceștia au program individualizat de muncă. Citește articolul
Statele membre ale Uniunii Europene ar trebui să ia măsuri pentru a împiedica folosirea excesivă, de către angajatori, a salariaților temporari, reiese dintr-o decizie recentă dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Concret, ar trebui să existe limitări pentru situațiile în care un angajator folosește, pentru o perioadă îndelungată, același salariat temporar. În momentul de față, din Codul muncii de la noi lipsește o asemenea limitare. Citește articolul