Codul muncii indică o serie de elemente esențiale ale cercetării disciplinare, dar lipsește termenul pe care un salariat îl are la dispoziție pentru pregătirea apărării atunci când este cercetat disciplinar. Într-o speță unde angajatului i se oferiseră trei zile și care a fost ulterior concediat disciplinar, prima instanță a considerat că dacă nu se prevede niciun termen, atunci cel stabilit de angajator poate fi oricare, chiar dacă din ansamblul cazului rezulta că e un termen insuficient. La Curtea de Apel, salariatul și-a găsit dreptatea. Citește articolul
Nici telemunca, nici munca la domiciliu nu pot fi rezumate doar la ideea de „angajatul lucrează de acasă” - ambele, dar în special cea dintâi, înseamnă ceva mai mult de atât. Astfel că, în niciun caz, simpla specificație din contractul cu salariatul că locul muncii e la domiciliu nu este suficientă și nu întrunește cerințele Codului muncii ori ale Legii telemuncii. Citește articolul
Conflictul individual de muncă are la bază interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă, iar accesul neîngrădit la justiție este garantat de lege. Pe lângă aspectele care țin de termenul în care pot fi formulate cererile privind soluționarea unui conflict de muncă și instanța competentă, în cazul unor litigii care au la bază sancționarea salariatului, atât acesta, cât și angajatorul ar trebui să țină cont de cel puțin zece aspecte. Citește articolul
Transformarea contractelor cu normă parțială în contracte cu normă întreagă e o măsură la care cel puțin o mică parte dintre angajatori au recurs în ultimele săptămâni în contextul suprataxării celor cu normă parțială sub nivelul salariului minim pe economie. De reținut e că, în toată această „transformare”, nu ar trebui să se piardă anumite caractere ale contractului anterior, convenite cu angajatul și pe care acesta nu le-ar vrea modificate. Citește articolul
Momentul comunicării unei decizii de sancționare disciplinară este relevant și în cazul în care angajatorul decide să anuleze respectiva decizie. Într-o speță, angajatorul, adus deja în proces cu angajatul pe care-l concediase disciplinar, a procedat tardiv la revocarea acelei decizii, cerând în instanță ca, urmare a revocării, să fie exonerat de plata cheltuielilor de judecată - doar că lucrurile nu pot funcționa așa. Citește articolul
Codul muncii stabilește destul de clar care sunt situațiile în care un contract de muncă se suspendă ori poate fi suspendat și chiar dacă există și ipoteza acordului ambelor părți, această suspendare are o situație premisă în spate care nu poate îngloba situația actuală a suprataxării contractelor part-time și a indeciziei angajatorilor cu privire la acești salariați (în așteptarea ca măsura să dispară, desigur). Totodată, nu trebuie uitat că cei cu contracte suspendate nu pot presta nici măcar o oră de activitate fără să fie considerată muncă la negru și sancționată ca atare. Citește articolul
Suprataxarea muncii part-time nu presupune decât raportarea contribuțiilor sociale la salariul minim (atunci când salariul pe acel contract part-time este mai mic decât minimul pe economie), iar nu și a celorlalte taxe salariale. Citește articolul
O parte dintre beneficiile extrasalariale pe care le acordă acum angajatorii vor rămâne neimpozabile de anul viitor cu condiția ca, în mod cumulat, să nu depășească un plafon lunar stabilit recent de Guvern prin ordonanță. În fapt, cum lista de beneficii care se va raporta și la acest plafon din 2023 e mai mică decât lista completă a beneficiilor extrasalariale pe care le acordă angajatorii de obicei, prima recomandare către angajatori este să nu se grăbească să elimine din beneficii până la anul, de teama depășirii pragului - nu înainte de a revizui politicile actuale, de a pune cap la cap sumele de bani care se acordă și de compara cu plafonul nou-introdus. În multe situații, e posibil ca introducerea acestuia să nu schimbe nimic pentru angajatori. Citește articolul
Faptul că munca suplimentară se prestează numai cu acordul salariatului și la solicitarea angajatorului este prevăzut clar în Codul muncii, însă, deși nu întotdeauna solicitarea și acordul necesare îmbracă forma scrisă, angajatorul nu poate invoca în apărarea sa lipsa solicitării din partea sa. Evidența timpului de muncă, prevăzută expres în Codul muncii, are și în aceste situații relevanță, iar munca suplimentară poate fi probată în instanță și prin alte mijloace, inclusiv cu martori. Citește articolul
Mulți angajatori cu salariați încadrați pe normă parțială au ales să se poziționeze radical în fața suprataxării pe care ar trebui să o suporte din august pentru aceștia: terminând raporturile de muncă. Putem face o presupunere rezonabilă că inspectorii le-ar putea face o vizită în următoarele luni tuturor celor care au încetat contractele part-time luna asta, de când au apărut modificările din OG nr. 16/2022. Citește articolul