Timp de trei luni, statul va deconta, la cerere, 41,5% din salariile de bază brute pentru fiecare dintre angajații ale căror contracte de muncă, suspendate în perioada stării de urgență/alertă pe motiv de șomaj tehnic, sunt reactivate de acum încolo. Aici însă angajatorii nu vor mai aștepta banii de la stat, ci vor plăti și abia apoi, după ce se verifică îndeplinirea obligației de plată și a celor declarative, după ce s-au făcut cererile de decontare, firmele vor primi banii de la stat. Citește articolul
Ținând cont de natura relațiilor de muncă, ce implică un raport între două părți (angajator și salariat) aflate pe poziții diferite, există foarte puține situații în care un angajator sau un angajat ar putea, în mod legal, să supună litigiul ivit între ei unor modalități alternative de soluționare a diferendelor, cum e arbitrajul sau medierea. Citește articolul
Faptul că salariatul a fost într-un așa-zis șomaj tehnic, având contractul suspendat din cauza lipsei activității la firmă în ultima perioadă nu interferează nicicum cu ce se întâmplă apoi cu salariatul respectiv, odată ce contractul său este reactivat. Cu alte cuvinte, dacă se fac disponibilizări, prevederile referitoare la preaviz din Codul muncii nu sunt afectate, nu există ideea de compensare între perioada în care acești angajați au stat acasă și perioada de preaviz. Citește articolul
De vinerea trecută a intrat în vigoare o modificare a termenului maxim în care se decontează banii pentru liberele plătite ale părinților acordate în această perioadă, din cauza suspendării cursurilor. Astfel că nu e exclus ca unele decontări să fie onorate mai repede decât altele chiar deja depuse. Citește articolul
Revenirea din șomaj tehnic înseamnă reactivarea contractului de muncă ce a fost suspendat conform Codului muncii - același contract dintre angajat și angajator își continuă însă existența, cu aceleași prevederi, același salariu, aceleași atribuții, același program. Citește articolul
În contextul revenirii la muncă a multor salariați, pe durata stării de alertă, firmele trebuie să ia o serie de măsuri pentru a preveni îmbolnăvirea angajaților cu COVID-19, adică, printre altele, să instituie obligativitatea purtării măștilor de protecție și să facă zilnic un triaj epidemiologic. După cum apare și într-un ordin recent al autorităților, de stabilirea condițiilor pentru purtarea măștii și instruirea salariaților privind noile reguli de securitate și sănătate în muncă (SSM) se ocupă medicii de medicina munca și responsabilii SSM din firmă. Citește articolul
De luni, au intrat în vigoare noi măsuri de prevenire și control pentru răspândirea coronavirusului, unele dintre acestea vizându-i pe cei ce activează la stat. Toate măsurile apar într-o lege care a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Citește articolul
După ridicarea stării de urgență, cea mai mare parte a firmelor din țara noastră își pot relua activitatea, dar cu condiția ca atât angajații, cât și angajatorii să respecte o serie de reguli, ce sunt destinate evitării îmbolnăvirii cu COVID-19. În acest sens, autoritățile au stabilit exact ce reguli trebuie să respecte angajatorii, în general, dar și cei ce desfășoară activități specifice de cazare, tratament stomatologic, transport și altele. Citește articolul
Tichetele de masă pot fi acordate și în format electronic, soluție preferabilă în această perioadă, în care angajații fie lucrează departe de birou, fie sunt reticenți la trecerea unui lucru prin nenumărate mâini înainte de a ajunge la ei. Acordarea tichetelor pe card cunoaște însă mai multe avantaje. Citește articolul
Autoritatea britanică de protecție a datelor - care, la fel ca cea din România, este ținută de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR) - a emis un ghid pentru angajatorii care intenționează să își testeze salariații, pentru coronavirus. Un aspect interesant al ghidului e că, în opinia acelei autorități, angajatorii ar putea să folosească temeiul interesului legitim pentru a putea să își testeze salariații. Citește articolul