La angajare, candidatul trebuie să depună o serie de documente pentru întocmirea contractului individual de muncă, printre care se numără diploma ultimelor studii finalizate, acestea urmând să facă parte din dosarul personal al angajatului. Această diplomă de studii este cu atât mai importantă cu cât postul pe care a fost angajat respectivul salariat necesită o anumită calificare sau certificare. Citește articolul
Trecerea în telemuncă ca urmare a crizei sanitare a adus o altă noutate pe piața muncii, respectiv cercetarea disciplinară efectuată online. Deși decizii de sancționare bazate pe cercetări disciplinare efectuate online ar putea să apară pe rolurile curților de apel din țară abia de anul viitor, judecătorul Amelia Farmathy recomandă angajatorilor care folosesc cercetarea online să țină cont de anumite aspecte pentru ca deciziile de sancționare să treacă testul unei instanțe judecătorești. Citește articolul
Indemnizațiile de concedii medicale pentru carantină și izolare în contextul COVID-19 sunt, în continuare, decontate integral de la stat. Nu mai beneficiază însă de indemnizații pentru că trebuie să stea în carantină, decât câteva zile, cei care pleacă în vacanțe în „destinațiile roșii”. Citește articolul
Un angajat ce prezintă simptome de infectare cu COVID-19 trebuie izolat de ceilalți colegi și trimis acasă ori la medic, în funcție de starea sa. Dacă un salariat potențial infectat a venit recent la muncă, atunci spațiile în care acesta a petrecut mai mult timp ar trebui temporar închise. În materie, regulile nu s-au schimbat esențialmente de anul trecut, de când au fost adoptate, însă între timp au apărut și vaccinurile, unii salariați s-au vaccinat, însă infectarea cu COVID-19, arată datele actuale, poate să se întâmple și în cazul celor vaccinați - or, trebuie văzut cum se procedează în cazul salariaților vaccinați față de care există suspiciunea că ar avea COVID-19. Citește articolul
În contextul în care telemunca și munca la domiciliu sunt din ce în ce mai răspândite la nivel național, nevoia de a semna electronic documentele de muncă este resimțită de tot mai mulți angajatori, dar și salariați. Ușurința de a semna documente în format digital ajută cele două părți - și pe angajator, și pe salariat - să își înceapă mai repede colaborarea, față de metoda clasică de a semna olograf ce presupunea trimiterea documentelor prin poștă sau curier. Totuși, pentru ca o relație de muncă să aibă loc exclusiv digital există o serie de aspecte care trebuie neapărat bifate. Citește articolul
Guvernul a aprobat săptămâna trecută unul dintre proiectele de HG cu impact asupra Codului administrativ pe care le avea pe lista de propuneri și care vizau o serie de completări ce aveau ca termen-limită începutul lui 2020. A fost astfel aprobat și a apărut și în Monitorul Oficial actul normativ ce cuprinde normele referitoare la consilierea etică a funcționarilor publici; celălalt document, care făcea referire la modul de constituire, organizare și funcționare, dar și atribuțiile comisiilor paritare, urmează să fie aprobat, cel mai probabil, în viitorul apropiat. Citește articolul
Preavizul stabilit de Codul muncii la demisie reprezintă dreptul angajatorului de a beneficia de o perioadă în care să poată înlocui salariatul care a demisionat. Dacă într-o relație de muncă, salariatul nu poate renunța la drepturile sale, angajatorul, pe de altă parte, poate renunța la drepturile sale, unul dintre ele fiind durata preavizului la demisie. Citește articolul
Legea ce privește securitatea și sănătatea salariaților nu face referire doar la obligația angajatorilor de a-și ține lucrătorii în siguranță și departe de pericole, ci și să îi protejeze de afecțiunile ce pot fi provocate de munca în sine, cum ar fi cele musculoscheletice. Citește articolul
Pentru a combate fenomenul muncii nedeclarate (“la negru”) și al celei subdeclarate (“la gri”), Inspecția Muncii urmează să realizeze o interconectare cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), astfel încât Fiscul să aibă acces la registrul salariaților pentru a compara raportările angajatorilor cu cele din declarația 112 (cea prin care se declară taxele salariale). Citește articolul
Legislația muncii stabilește că orice contract individual de muncă în care numărul de ore este mai mic de opt ore pe zi, respectiv 40 de ore pe săptămână, este un contract cu normă parțială. În această categorie intră și cei care lucrează doar sâmbătă sau duminică sau, de exemplu, lucrează 1, 2 sau 3 ore zilnic. Întrucât situația zilelor de concediu de odihnă acordate celor care lucrează în condițiile menționate anterior ridică multe întrebări în practică, am solicitat o clarificare Inspecției Muncii. Citește articolul