Salariatul nu ar putea desfășura o activitate pentru care nu este apt din punct de vedere medical și nici apt condiționat dacă recomandările medicale făcute de medicul de medicina muncii, în urma examenului medical la angajare, nu pot fi respectate, răspunderea fiind a angajatorului. Chiar dacă angajatul, din propria voință și asumându-și riscurile muncii respective, e dispus să lucreze în condiții pentru care nu este apt, răspunderea va rămâne la angajator, salariatul neputând renunța la drepturile sale aici. Citește articolul
În condițiile în care dinamica din piața muncii aduce constant noi provocări angajatorilor care cu greu mai găsesc angajați, cu atât mai mult unii care să rămână în firmă pe termen lung, devine cu atât mai importantă retenția de talent, adică găsirea unor strategii eficiente de a păstra în firmă angajații performanți, care aduc plusvaloare firmei. Este vorba despre acei salariați cu vechime pe statul de plată, care sunt dedicați jobului lor, fac performanță și care, dacă percep experiența de zi cu zi de la locul de muncă ca fiind una pozitivă, ar fi chiar și mai productivi și performanți, iar colaborarea în cadrul echipei ar deveni mai facilă. De la realizarea unui plan de dezvoltare profesională împreună cu aceștia, până la oferirea graduală de diverse beneficii, traininguri și bonusuri de performanță, există, potrivit unui raport publicat anul acesta de Comisia Europeană, o multitudine de astfel de strategii la îndemână pentru orice angajator care vrea să-și păstreze oamenii buni în cadrul echipei. Citește articolul
Pe final de an, multe companii fac evaluări profesionale ale angajaților și le acordă acestora, acolo unde este cazul, diverse bonusuri de performanță sau alte beneficii. Astfel, trecem în revistă beneficiile extrasalariale pe care angajatorii le pot acorda salariaților de a căror productivitate sunt mulțumiți, fie pe final de an, fie în orice alt moment, pe durata desfășurării contractului de muncă. Printre acestea se numără bugetul pentru adaptarea spațiului de lucru de acasă, în cazul telemuncii, voucherele de vacanță sau cardurile cadou, precum și ședințele de consiliere psihologică online pentru angajați. Citește articolul
Deși în Codul muncii a fost introdus recent termenul de 45 de zile pentru contestarea deciziilor unilaterale ale angajatorului, schimbările venite nu au vizat intervalul pe care salariatul îl are la dispoziție în situația primirii unei decizii de sancționare disciplinară, acesta rămânând la 30 de zile, inclusiv pentru concedierea disciplinară. Citește articolul
În situația în care tot mai mulți telesalariați își doresc să lucreze din afara României, ceea ce ar putea avea implicații financiare asupra angajatorului, am vrut să aflăm dacă există vreo posibilitate astfel încât cele două părți să stabilească că doar angajatul este responsabil de obligațiile fiscale în țara în care se mută sau călătorește. Citește articolul
S-a propus ca ziua de 29 noiembrie să fie declarată zi liberă pentru bugetari - avem un proiect de HG care prevede acest lucru și care figura pe ordinea de zi în ședința din această săptămână a Guvernului - ceea ce înseamnă că și personalul didactic din instituțiile de învățământ de stat ar putea avea liber până pe 2 decembrie, iar creșele, grădinițele și școlile de stat să fie închise în primele trei zile ale săptămânii viitoare. Însă această situație nu se regăsește în niciuna din prevederile OUG 110/2021, care oferă părinților dreptul de a sta acasă cu copiii lor dacă școlile sunt închise sau cursurile suspendate și să fie plătiți. Angajatorii care îi vor ponta pe salariații-părinți ca fiind într-o zi liberă plătită conform OUG 110 riscă să nu primească decontarea pentru ziua de 29 noiembrie. Citește articolul
Evaluarea profesională, criteriile pe baza cărora se aplică și periodicitatea ei trebuie să se regăsească în documentele de muncă, iar salariatul să fie informat încă de la angajare despre această practică a angajatorului de a-i verifica competențele. Acest lucru este extrem de important în situația în care calificativul primit în cadrul evaluării profesionale are o consecință negativă asupra salariatului. Citește articolul
Din 2017 și până în prezent, legislația muncii a primit mici completări care să ajute la combaterea muncii nedeclarate și la sancționarea ei în termeni mai duri. Cu toate acestea, sancționarea muncii fără contract sau „peste contract” este cea care aduce cele mai multe amenzi la bugetul de stat, principala ocupație a inspectorilor de muncă. Asta, dacă ne gândim la zonele unde aceștia ajung la fenomenul muncii nedeclarate, pentru că de alte zone sunt destul de greu de verificat. Una dintre acestea este și cea în care beneficiar al muncii este omul de rând, nu firma. Citește articolul
Mai ales când se apropie finalul de an, apar întrebări printre unii angajați referitor la posibilitatea de a-și lua libere în avans din concediul de odihnă aferent anului următor. Dar în ce măsură e posibilă această chestiune sau unde ar trebui precizată dacă firmele, să admitem, ar dori să le încuviințeze aceste solicitări angajaților lor? De asemenea, dacă ar fi posibilă ipoteza, ce se întâmplă dacă angajatul pleacă de la locul de muncă în primele luni ale anului următor? Discuția pleacă de la însăși scopul concediului de odihnă: Citește articolul
Sunt șanse foarte mari ca ziua de 29 noiembrie să fie zi liberă pentru bugetari, în condițiile în care Ministerul Muncii a elaborat și trimis spre avizare un proiect de HG cu această modificare. Doar că respectivul proiect face referire doar la personalul din instituțiile și autoritățile publice. Dacă un angajator din sectorul privat vrea să ia o decizie similară, o poate face, însă trebuie să urmeze câțiva pași. Citește articolul